forum aroneanu.ro

Arhiva => Stiri => Topic started by: Moruzi Benoni on 29 January, 2010, 18:34:29 PM

Title: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 29 January, 2010, 18:34:29 PM
S-au epuizat contestațiile depuse pentru atribuirea contractului de achiziție publică a lucrării de canalizare a apelor uzate în satele Aroneanu, Dorobanț și Șorogari  - am în vedere soluțiile date de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care au fost respinse contestațiile. Lucrarea de canalizare va ameliora condițiile de mediu din comunitate cu privire la managementul apelor uzate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, va reduce din costurile de utilizare a foselor - mă refer la costul de vidanjare. Nu în ultimul rând, la finalizarea investiției, valorile terenurilor și a construcțiilor se vor îmbunătăți simțitor, având în vedere că acestea dispun de o utilitate publică nouă.
Imediat ce vremea va permite, în primăvara anului 2010, se vor începe efectiv lucrările specifice unei astfel de investiții.
Lucrarea va dura aproximativ 2 ani până la predarea acesteia spre operare unicului operator atestat de pe regiunea județului Iași - SC Apavital SA Iași.
Pe toată perioada derulării investiției se vor produce neajunsuri cu privire la circulația auto și pietonală, cu privire la calitatea carosabilului ca o consecință a excavărilor, etc, motiv pentru care solicit tuturor cetățenilor să dea dovadă de înțelegere și răbdare. Lucrările de canalizare presupun pentru unele zone un deranjament enorm, chiar cu imposibilitatea accesului către gospodării pentru unele momente.  Nu există astăzi tehnologii funcționale care să înlăture toate aceste neajunsuri.
Ca urmare, îmi cer public scuze oricui i se va aduce un disconfort aflându-se în una sau mai multe dintre situațiile de mai sus, dar toate acestea trebuie să le suportăm pentru a ne fi mai ușor după finalizarea investiției.
Cu deosebită consideraţie, Primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: vasile on 03 February, 2010, 17:22:52 PM
pentru cineva care incepe anul acesta sa construiasca o casa ,mai este necesar sa faca fosa?considerand ca nu va fi locuibila in urmatorii 2 ani,neputand fi finalizata in totalitate
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 03 February, 2010, 20:09:11 PM
Bună seara,
Cu privire la oportunitatea și necesitatea găsirii unei soluții cu privire la apele uzate pentru următorii 2 ani, în condițiile în care, cum spuneați, nu vă mutați efectiv, apreciez că această cheltuială, - cu fosa vidanjabilă - nu mai trebuie efectuată.
Pot apare surprize pe perioada implementării proiectului - lipsa lichidităților pentru deconturi, modificări de proiect impuse de anumite situații obiective neprevăzute în fazele de proiectare, etc - dar nu atât de fundamentale și de mari încât termenul să fie derogat cu prea mult până la darea efectivă în funcțiune a întregii instalații.
Apreciez că termenul de 2 ani este realist evaluat.
Cu deosebită considerație.
Primar, Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: TUTA1504 on 06 February, 2010, 20:12:49 PM
buna seara,domnule primar.sunt un cetatean care a cumparat o casa in comuna aroneanu si momentan am domiciliu in afara tarii,intrebarea mea este:exista un proiect in dezbatere pentru alimentarea comunei cu gaze naturale,un contract pentru salubrizare?credeti-ma vin in fiecare august acasa,aroneanu este un colt rupt din rai,dar gazul si salubrizarea este ceva normal pentru secolul in care traim.multumesc anticipat!
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 16 February, 2010, 13:40:48 PM
Bună ziua,
Cu privire la alimentarea cu gaze naturale a comunei Aroneanu vă fac precizarea că dispunem de un studiu de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții dar pentru care deocamdată nu sunt finanțări deschise în vederea accesării unor fonduri nerambursabile. Partea bună este că acum se face pe cheltuiala SC E-ON GAZ SA alimentarea cu gaz metan pentru zona aeroportului, lucru ce va scuti autoritatea locală de o cheltuială mare ce ar fi presupus acoperirea celor 7 km din respectiva rețea. După finalizarea investiției, va trebui să modificăm soluția tehnică inițială, cu posibilitatea prelungirii rețelei de la aeroport.
Cu privire la aprecierile dumneavoastră precum că gazul ar fi ceva normal pentru acest secol nu vă contrazic, dar mi se pare ca normal să fie apa, canalul, drumurile, energia după care poate și gazul.
Referitor la salubrizarea localităților comunei Aroneanu avem încheiat un contract cu un operator atestat, urmând să procedăm pentru început la operarea în satul Aroneanu - un test pentru 6 luni - și în funcție de cum vor evolua lucrurile vom stabili strategiile și termenele pentru operarea și în celelalte sate componente.
Cu deosebită considerație.
Primar, Moruzi Benoni.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: sebyy on 02 June, 2010, 19:04:12 PM
Domnule Primar am "auzit" ca in momentul in care se incep lucrarile la canalizare in Sorogari din urma se va pietrui drumul. Este adevarat sau sunt doar zvonuri ? Si ce e mai important cand vor incepe lucrarile.
Cu stima,
Sebastian AST
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 18 June, 2010, 17:27:53 PM
Bună ziua,
Drumul va „suporta” anul acesta o ușoară pietruire, balastare, pentru a fi posibil accesul cu mașinile încă pentru un sezon de toamnă-iarnă-primăvară. La proiectul cu asfaltarea acestuia am primit răspunsul în sensul că au fost aprobate proiectele cu punctajul cel mai mic de 62 de pct, ori al nostru a primit 52 pct. Conform ghidului de finanțare trebuia să fim evaluați cu 66 de pct, apreciez că evaluarea nu a respectat criteriile din ghid, motiv pentru care am înregistrat în termenul legal contestația, așteptând răspunsul la aceasta. Dacă nu se va rezolva pe cale administrativă, sunt nevoit să mă adresez pe cale contencioasă instanței de judecată pentru îndreptarea acestei erori a reprezentanților organismului intermediar al finanțatorilor - FEADR, în acest sens demarând discuțiile cu o firmă de avocatură din București - procesul, dacă va fi cazul, se va ține la Curtea de Apel din București.
Accesarea fondurilor ca și implementarea proiectelor din păcate este deficitară în România datorită nouă, românilor, pentru că niciun străin nu ne obligă la canoanele pe care ni le impunem - organismul intermediar al finanțatorilor are o autonomie care de multe ori depășește puterea de pricepere și înțelegere chiar a finanțatorului,  acesta nepricepând de ce unele lucruri trebuie să fie atât de alambicate. În cauză, organismul intermediar este Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, al cărui președinte este un domn Vadan și nu mai știu cum, care și-a „sforărit” niște aspecte din ghid cu o adresă unilaterală la 3 luni de la data depunerii cererilor de finanțare.
În sfârșit, în trimestrul III/2010 se vor efectua lucrări de îmbunătățire a accesului auto pe drumul în cauză.
Cu deosebită considerație, Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: sebyy on 17 October, 2010, 18:16:54 PM
Bună ziua,
Drumul va „suporta” anul acesta o ușoară pietruire, balastare, pentru a fi posibil accesul cu mașinile încă pentru un sezon de toamnă-iarnă-primăvară.
În sfârșit, în trimestrul III/2010 se vor efectua lucrări de îmbunătățire a accesului auto pe drumul în cauză.
Cu deosebită considerație, Benoni Moruzi.

Domnule primar tin sa va anunt ca trimestrul III/2010 e gata ...drumul e la fel sau chiar mai rau....
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 21 October, 2010, 19:21:32 PM
Bună seara,
Drumul de la Șorogari va face obiectul unei balastări ușoare, săparea rigolei dinspre versant și amplasarea unor podețe, toate acestea imediat ce constructorul cu care s-a contractat deja va finaliza alte lucrări în altă zonă, pentru a veni cu echipamentele în Șorogari (camioane, buldoexcavator, autogreder, etc). Cât de curând va aduce materialul necesar, după care vor începe lucrările efective.
Cu privire la termene mai amintesc încă o dată, dacă mai este necesar, că nu toate îmi ies cum îmi doresc referitor la viteza de implementare, dar lucrez cu oameni sau/și cu firme, care au probleme de care de cele mai multe ori nu pot decât să iau act și să aștept soluționarea lor.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 22 January, 2011, 19:09:58 PM
Bună seara,
Începând de joi, 20.01.2011, au început lucrările la canalizarea apelor menajere a satelor Aroneanu, Dorobanț și Șorogari. Se va executa cu prioritate tronsonul de canalizare de 3,6 km înspre satul Dorobanț, deoarece anul acesta avem asigurată finanțarea pentru asfaltarea drumului comunal Aroneanu  - Dorobanț până la km 3,6 (locul de întoarcere a autobuzului). Din informațiile primite de la Ministerul Mediului și Pădurilor, în anul 2011 avem asigurată 2/3 din finanțarea necesară finalizării canalizării în cele trei sate componente ale comunei Aroneanu, astfel încât lucrarea va continua până la recepția finală și în anul 2012.
Revin cu precizarea că pe toată perioada derulării investiției se vor produce neajunsuri cu privire la circulația auto și pietonală, cu privire la calitatea carosabilului ca o consecință a excavărilor, etc, motiv pentru care solicit tuturor cetățenilor să dea dovadă de înțelegere și răbdare. Lucrările de canalizare presupun pentru unele zone un deranjament enorm, chiar cu imposibilitatea accesului către gospodării pentru unele momente.  Nu există astăzi tehnologii funcționale care să înlăture toate aceste neajunsuri.
Ca urmare, încă o dată îmi cer public scuze oricui i se va aduce un disconfort aflându-se în una sau mai multe dintre situațiile de mai sus, dar toate acestea trebuie să le suportăm pentru a ne fi mai ușor după finalizarea investiției.
În urma lucrărilor vom asigura refacerea părții carosabile prin pietruire, în limita fondurilor de care dispunem.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: RAPORT AL ACTIVITĂŢII PRIMARULUI COMUNEI ARONEANU PENTRU TRIMESTRUL III/2010
Post by: cotrutaflorin on 06 February, 2011, 12:42:29 PM
Stimate Domnule Primar,
Sunt nou pe forum, si va rog sa aveti amabilitatea sa-mi raspundeti la cateva intrebari. Am vazut ca in satul Aroneanu au inceput lucrarile la reteaua de canalizare.
Cat estimati ca vor dura aceste lucrari?
Exista finantare pentru ca lucrarile sa fie terminate la termenul propus?
Exista un plan de desfasurare a lucrarilor, ca sa nu ne trezim cu toate strazile satului sapate si neacoperite?
Dupa terminarea lucrarilor de canalizare, se preconizeaza si asfaltarea strazilor?

Va multumesc anticipat si va doresc succes si spor la treaba.

Cu stima,
CotrutaFlorin
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: bogdancretu on 07 February, 2011, 09:55:42 AM
Domnule Primar,
fireste, prioritate are vatra satului. Dar, dupa ce se incheie lucrarile aici, este vreo sansa ca reteaua de canalizare sa se extinda si inspre platou, unde s-au cumparat locuri de case? Multi ar vrea sa se apuce de construit intr-un an, cel mult doi, dar ezita din cauza lipsei utilitatilor, dintre care curentul e cea mai grava... Va multumesc mult,
B.C.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 09 February, 2011, 18:31:41 PM
Bună seara,
Cu privire la întrebările puse, lucrurile stau astfel:
1. Lucrarea de canalizare a apelor menajere este estimată a se finaliza în 24 de luni de la data începerii lucrărilor.
2. Finalizarea lucrărilor este legată direct proporțional de susținerea financiară a proiectului. Astăzi avem confirmarea că anul acesta avem susținerea financiară din partea Ministerului Mediului și Pădurilor pentru aproximativ 2/3 din bugetul total al proiectului. Probleme sunt și vor fi la cofinanțarea ce cade în sarcina comunei Aroneanu - pentru anul 2011, suma necesară ridicându-se la aproximativ 1.500.000 lei, sumă care depășește posibilitatea bugetului comunei Aroneanu și pentru care va trebui să identific o soluție;
3. Bineînțeles că există un plan de executare a lucrărilor, pe tronsoane și trasee bine determinate, cu predarea amplasamentului și a rețelelor subterane aferente în așa fel încât să nu se întâmple „să ne trezim cu toate străzile - drumurile - satului să fie săpate și neacoperite”.
4. Există un proiect de asfaltare a străzilor depus spre a obține o finanțare nerambursabilă încă din anul 2009, pentru care ne aflăm în litigiu cu organismul intermediar la Curtea de Apel Iași, urmând a aștepta decizia instanței.
5. Lucrarea de canalizare prin prezentul proiect se va extinde până la limita curbei de nivel către platoul despre care vorbiți - Tarlaua denumită popular „La Pietroi”; Cu privire la curentul electric deocamdată nu avem o soluție financiară pentu a rezolva această problemă, dar este printre prioritățile comunei Aroneanu, motiv pentru care este întocmit și depus un proiect spre finanțare, la care nu am primit încă soluția comisiei de evaluare. Ne dorim și sperăm ca într-un termen care să coincidă cu intenția dumneavoastră de construire să reușim să rezolvăm și această problemă.
Cu deosebită considerație, Primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: cotrutaflorin on 10 February, 2011, 19:46:50 PM
Stimate domnule Primar,
Va multumesc pentru raspunsul Dv, amabil si pertinent, ca de obicei. Am convingerea ca veti depune toate eforturile ce tin de Dv. spre a reusi identificarea sursei financiare pt. cofinantarea proiectului de canalizare a comunei. Am avea astfel, toti cei care locuiesc sau urmeaza sa locuiasca in comuna Aroneanu, conditii normale si civilizate de viata. Va doresc mult succes, putere de convingere si persuasiune in demersurile Dv. pentru binele cetatenilor comunei.

Cu stima,
Cotruta Florin
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: bogdancretu on 10 February, 2011, 21:34:03 PM
Domnule Primar,
va multumesc si va felicit pentru energia si interesul domniei voastre! Cu incredere,
B.C.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Cristian Cucu on 14 February, 2011, 20:49:59 PM
Multumim pentru efortul depus si in special pentru rezultatul obtinut.
Sunteti cel mai coerent primar de care am auzit!
Felicitari!!
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 05 March, 2011, 22:42:09 PM
Bună seara,
Mulțumesc foarte mult pentru aprecieri. Sper să ajungem sănătoși și bucuria finalizării acestor investiții precum și începerea altora noi.
Cu privire la canalizare am comunicat în luna februarie/2011 o nouă documentație în vederea decontării către Ministerului Mediului.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 18 March, 2011, 19:36:55 PM
Bună seara,
La lucrările de canalizare au fost până acum patru faze determinante, pentru patru tipuri de grupe de lucrări, respectiv rezistență la presiune pentru conducta de refulare dinspre Dorobanț, corecta etanșietate la conductele garvitaționale de pe raza satelor Aroneanu și Dorobanț, verificarea pantelor de cădere la conducte și verificarea căminelor cu rol de rupere de pantă. Toate aceste verificări s-au făcut în prezența reprezentanților proiectantului, dirigintelui de șantier, antreprenorului, beneficiarului și a Inspectoratului de Stat în Construcții Iași.
Din verificările efectuate s-a constatat că acestea se încadrează în parametrii stabiliți de proiect și în normativele tehnice în vigoare.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: mary on 04 April, 2011, 12:26:29 PM
Domnule primar,am si eu o intrebare:"In satul Dorobanti pana unde vor ajunge lucrarile prevazute?Drum ,canalizare,gaz...Cei care au casa la capatul satului (iesirea din sat pe drumul principal)se pot bucura de proiectele dv.?"
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 05 April, 2011, 23:39:59 PM
Bună seara,
Lucrarea de canalizare pe drumul principal din Dorobanț se oprește acolo unde începe diferența de nivel a drumului, aproximativ 250 m înainte de ultima casă - canalizarea funcționează gravitațional. Căminele sunt din 50 în 50 de metri, iar la gospodăriile care sunt sub diferența de nivel al canalului este necesară o pompă cu tocător care să rezolve problema pompării până la primul cămin. La o viitoare extindere a sistemului de canalizare, după găsirea și achiziționarea unui teren pe care se pot amplasa un cheson și o stație de pompare se poate rezolva zona dumneavoastră și cea care se construiește deja înspre fosta stație de pompare a apei din Dorobanț. Astăzi, în zona dumneavoastră, nu dispunem de un teren aparținând domeniului public al comunei Aroneanu pe care să putem amplasa chesonul și stația de pompare, investițiile publice se pot face numai pe terenuri aparținând domeniului public.
Cu privire la drum, prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii, se vor asfalta încă 5,20 km de drumuri în satul Dorobanț (pe lângă cei 3,5 km care îi vom finaliza anul acesta), se va începe de la rondul de întoarcere al autobuzului și se va continua pe drumul principal până după ultima casă cu încă aproximativ 50 de metri, apoi drumul paralel cu drumul principal și toate drumurile care coboară până în acesta, excepție făcând drumul înspre școală, care va continua până la Sala de sport. În aceste condiții mai bine de jumătate din sat va face obiectul asfaltării.
Lucrarea de alimentare cu gaz metan pe drumul principal din Dorobanț se oprește la ultima casă din zona care vă interesează.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 10 April, 2011, 13:37:21 PM
Bună ziua,
La lucrările de canalizare a fost acceptat de finanțator și cel de-al doilea decont. Lucrările până în acest moment au acoperit zona Dorobanț, până la limita tronsonului drumului ce urmează a fi asfaltat anul acesta (drumul comunal), au acoperit zona Șorogari numai pe tronsonul ce traversează parcul din localitate, pentru a putea continua amenajarea acestuia fără a distruge lucrările din parc, au acoperit zona satului Aroneanu pe tronsoanele ce vor avea cădere gravitațională înspre drumul principal de acces în sat (drumul asfaltat). Lucrările vor continua în cele trei sate, prioritatea locației lucrărilor urmărind investițiile ce urmează a veni din urmă (mă refer la modernizarea drumurilor). În funcție de cum vor fi finanțate cele două proiecte mari de modernizare a drumurilor, respectiv satele Aroneanu și Șorogari cu 9,25 km sau satul Dorobanț cu 5,20 km vom urgenta lucrările pe acele tronsoane de drumuri, urmând ca ulterior să închidem lucrările și pe celelalte tronsoane din proiect. Astăzi nu avem confirmarea din partea finanțatorului care din cele două proiecte de modernizare prin asfaltare a drumurilor vor începe anul acesta. Nu are importanță cât de repede se amplasează canalizarea în fața vreunei gospodării, aceasta va fi funcțională numai după finalizarea întregii investiții și după preluarea acesteia de către operatorul atestat (SC ApaVital SA Iași). Spun acest lucru deoarece am întâlnit cazuri de persoane care sunt îngrijorate că în zona în care locuiesc încă nu s-a ajuns cu lucrarea, sau că s-a oprit lucrarea cu câțiva metri înainte de gospodărie. Fac precizarea că lucrarea este una de amploare ca nivel al finanțării și din punct de vedere tehnic, sunt de săpat aproximativ 28 de km de rețea, sunt de amplasat 12 stații de pompare, sunt de făcut 12 racorduri electrice, sunt de amplasat 550 de cămine din care vreo 200 pentru rupere de pantă, etc.
Cine dorește să identifice cu siguranță dacă în zona în care locuiește va avea canalizare sau nu, este invitat la sediul autorității publice locale, de luni până vineri, între orele 8-16, pentru a i se pune la dispoziție informația respectivă. Persoane de contact ing. Niță Alexandru-Irinel, ing. Androne Eduard-Nelu sau primarul comunei, după caz.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 05 May, 2011, 23:39:01 PM
Bună seara,
Lucrările la canalizare continuă în satul Aroneanu, urmărindu-se finalizarea lucrărilor și aducerea în stare funcțională a întregului traseu, după care se va continua cu traseele din satul Dorobanț și apoi cu cele din satul Șorogari.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 11 July, 2011, 20:43:18 PM
Bună seara,
Lucrările de canalizare au continuat în satul Aroneanu, urmează să se construiască stațiile de pompare a apelor uzate cu chesonul principal de la intrarea în comună, s-au depus documentațiile pentru avizele de racord electric. Dacă lucrările de pe municipiul Iași vor fi finalizate până în toamna anului 2011 canalizarea de pe satul Aroneanu poate deveni funcțională încă din toamna acestui an. Suntem legați la sistemul municipiului Iași care la rândul său trebuie să finalizeze o stație de pompare, care încă nu a fost începută, dar la care s-au finalizat procedurile de licitare și a fost atribuit contractul de execuție.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 03 August, 2011, 23:03:53 PM
Bună seara,
În satul Dorobanț au început lucrările la stația de pompare de lângă Baza Nautică. Totodată, au fost depuse documentațiile de aprobare a racordurilor electrice. Imediat ce lucrările din satul Aroneanu vor lua sfârșit ne vom muta cu tot șantierul în satul Dorobanț.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Răspuns: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 03 October, 2011, 23:54:54 PM
Bună seara,
Lucrările de canalizare continuă în satul Dorobanț, pentru a câștiga timp pe perioada emiterii avizului de către I.T.R.S.V. Suceava. Imediat după emiterea avizului, se vor finaliza lucrările de canalizare pe satul Aroneanu care presupun traversarea pădurii, la limita proprietății cu municipiul Iași şi construirea încă a unei staţii de pompare a apelor uzate.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 19 November, 2011, 00:46:57 AM
Bună dimineața,
Lucrările de canalizare au început și în satul Șorogari. Se lucrează la stația de pompare a apelor uzate, la conducta de refulare și la amplasarea căminelor și conductelor în intravilan.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: sebyy on 14 May, 2012, 11:03:34 AM
Domnule primar in Sorogari se vor continua lucrarile la canalizare? Va intreb pt. ca prima data am auzit ca vor incepe sa lucreze dupa Sarbatorile de Paste dar se pare ca nici in ziua de azi nu s-au apucat....
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: sebyy on 17 September, 2012, 12:34:52 PM
Revin dupa 3 luni cu aceeasi intrebare : In satul Sorogari se mai lucreaza la canalizare anul acesta ?
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: sebyy on 19 October, 2012, 12:31:14 PM
Si mi s-a confirmat exact ceea ce credeam inainte de alegeri ....
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: matei_mihai on 28 October, 2012, 14:31:06 PM
mai SEBY, tu in ce tara crezi ca traiesti?
Crezi pe domnul primar il mai intereseaza acum daca tu ai canalizare sau nu? Important e ca el a iesit primar iar cu un an inainte de alegerile urmatoare vei avea canalizare. La celelalte alegeri vei avea drumul asfaltat. Doar nu vrei sa le ai pe toate odata...
Imi amintesc cum scria domnul primar pe blog in fiecare zi si raspundea la orice intrebare. Acum daca alegerile au trecut care mai este interesul sa iti raspunda el la intrebari?
Sa fii sanatos si sa ai nervii tari.
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: sebyy on 30 October, 2012, 09:49:55 AM
Eu am vrut sa nu fiu asa dur in limbaj dar sunt de acord cu ce ai spus :)
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 12 January, 2013, 21:39:28 PM
Bună seara,
Scuze pentru întârzierea cu care vă răspund.
Cu siguranță că vă doriți ca lucrarea de canalizare să fi fost gata dacă s-ar putea chiar înainte de a începe. Viteza de lucru este direct proporțională cu viteza deconturilor. În condițiile în care deconturile se fac mai greu de către finanțator și lucrarea curge mai greoi. Având în vedere amploarea investiției care acoperă 3 din cele 4 sate componente ale comunei Aroneanu se prezumă niște costuri pe măsură iar contribuția comunității la acest proiect urmează să o depunem pentru că din încasările proprii nu reușim să acoperim aceste costuri. În anul 2013 vom accesa un împrumut și vom continua lucrările în satul Șorogari, după cum vor continua în satul Aroneanu și Dorobanț.
Comuna Aroneanu a accesat tot bugetul alocat de finanțator pentru această lucrare, rămânând datori numai cu contribuția comunității.
Cât despre bucuria cu care faceți unele aprecieri răutăcioase nu vreu să v-o stric în niciun fel, așa că vă las cu ea. Am înțeles că din câte mă cunoașteți eu sunt cel care nu doresc nimic să fac iar din câte mă lasați să vă cunosc v-au ieșit toate în viața de zi cu zi cum nu se poate mai bine, nefiind vorba despre corecții de termene sau rezultate niciodată. Vă invidiez iar eu voi fi mai exigent cu mine pe viitor până voi reuși să vă schimb opinia.
Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: sebyy on 14 January, 2013, 12:11:27 PM
Nu e nimeni rautacios ... toti vrem sa avem conditii mai bune de trai iar cand vezi ca nimeni nu te baga in seama devii poate putin mai dur in exprimare. Cred ca daca ne scriati la momentul respectiv ca nu se pot efectua lucrari din cauza deconturilor evitam si astfel de situatii. Eu inteleg ca nu sunteti obligat sa scrieti aici , dar daca tot s-a mers pe drumul asta de ce sa nu continuam. Poate daca situatia ar fi invers si dumneavoastra ati reactiona la fel .
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Moruzi Benoni on 02 February, 2013, 13:30:38 PM
Bună ziua,

Comuna Aroneanu a început demersurile necesare pentru a accesa un împrumut care să acopere cheltuielile cu cofinanțarea proiectului de canalizare. După finalizarea procedurilor și obținerea avizului de la Ministerul Finanțelor se va proceda la contractarea împrumutului și continuarea lucrărilor în vederea finalizării, recepției și predării lucrării către operatorul atestat din județul Iași, respectiv SC Apavital SA Iași, în vederea punerii în funcțiune.
În funcție de cum vor decurge demersurile pentru împrumut vă voi ține la curent cu orice noutate.
 Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: sebyy on 06 August, 2013, 13:11:48 PM
Bună ziua,

Comuna Aroneanu a început demersurile necesare pentru a accesa un împrumut care să acopere cheltuielile cu cofinanțarea proiectului de canalizare. După finalizarea procedurilor și obținerea avizului de la Ministerul Finanțelor se va proceda la contractarea împrumutului și continuarea lucrărilor în vederea finalizării, recepției și predării lucrării către operatorul atestat din județul Iași, respectiv SC Apavital SA Iași, în vederea punerii în funcțiune.
În funcție de cum vor decurge demersurile pentru împrumut vă voi ține la curent cu orice noutate.
 Cu deosebită considerație, primar Benoni Moruzi.
Sa intelegem ca in ultimele 4 luni nu s-a mai rezolvat nimic ?
Title: Re: Canalizare - în sfârșit pot începe lucrările
Post by: Andrei Nas on 22 March, 2015, 19:16:17 PM
 Buna seara,

 Mai aveti ceva noutati in legatura cu finalizarea canalizarii in Sorogari?

 Multumesc !