Author Topic: Despre editia din 2010  (Read 1815 times)

Alexx

  • Administrator
  • Full Member
  • *****
  • Posts: 193
  • Karma: +2/-3
Despre editia din 2010
« on: 28 November, 2010, 21:27:46 PM »



Luni 26 iulie 2010, la Căminul Cultural Aron – Vodă din localitatea Aroneanu, județul Iași a avut loc festivitatea de decernare a premiilor Concursului Național De               Poezie Ioanid Romanescu, ediția a VI a.
Ioanid Romanescu,  pe numele său de botez Valentin Tudose, s-a  născut în 4 octombrie 1937, în Voinești, județul Iași , unde a urmat și cursurile școlii primare. Pregătirea școlară a continuat-o la Iași, la Școala Normală Vasile Lupu, după care a profesat ca învățător la Românești, localitate care l-a inspirat și în alegerea pseudonimului. În cariera literară a fost sprijinit constant de Otilia Cazimir. Debutează cu versuri în Iașul literar (1961), iar editorial  cu volumul Singurătate în doi (1966). Redactor la revistele Ateneu și Convorbiri literare, publică în principalele reviste literare și de cultură din Iași și din țară. Este autorul a 28 de volume de poezie, dintre care amintim Favoare (1972), Paradisul (1975), Accente (1981), Magie (1982), Flamingo (1984), A doua zi (1985), Orpheus (1986), Zamolxis (1988), Dilatarea timpului (1991), Morena (1991), Noul Adam (1994), Paradisul (1996).
Spirit romantic Ioanid Romanescu a exprimat în întreaga sa operă lirică „paradoxul” poetului de totdeauna și de oriunde. Critica literară a dat înaltă apreciere valorii creației sale. Timp de trei decenii au apărut numeroase traduceri din poezia sa în Belgia, Italia, Franța, Grecia, Polonia, Slovacia, Rusia, Suedia. Laureat de mai multe ori al premiilor Uniunii Scriitorilor și al Academiei Române. A fost un iremediabil îndrăgostit de muzică și șah. Cetățean de onoare al Voineștiului natal, iar biblioteca de aici îi poartă numele în eternitate. „ Imaginația lui Ioanid Romanescu este inepuizabilă în a inventa noi dovezi în favoarea poeziei ca valoare supremă în ierarhia bunurilor spirituale. Poezia și mai cu seamă marele visător, poetul. Dovezile sunt, estetic vorbind, ingenioase, plac prin nota lor de enormitate de la suprafața poemului și prin tragic din interior ”(Eugen Simion)Poetul a murit în 20 martie 1996 la Iași și este înmormântat la cimitirul Eternitatea.
Concursul organizat de Primăria Comunei Aroneanu (primar Benoni  Moruzi) prin Biblioteca Publică și Căminul Cultural Aron Vodă, în parteneriat cu Biblioteca Jud. Gh. Asachi Iași și Școala generală Aron Vodă s-a desfășurat pe o perioadă de două luni și a avut ca obiectiv principal atragerea tinerilor într-o activitate de cultură cu posibilități de descoperire, susținere și afirmarea s-a dorit a fi un  OMAGIU ADUS    POETULUI  IOANID ROMANESCU                                                                                                                                                       
 În acest an festivalul a câștigat pe deplin caracterul de NATIONAL, deoarece au fost atrași în competiție un nr. de 18 tineri , dublu față de anul precedent , din mai multe zone ale țării cum ar fi Bucuresti , Suceava, Prahova, Botoșani , Hunedoara, Bacău, Dâmbovița, și Iași.
Creațiile intrate în concurs au fost jurizate de:
Poetul Cătălin Bordeianu, prof univ. dr. la Universitatea Petre Andrei din Iași , director Biblioteca jud. Gh.. Asachi Iasi
Poetul Valeriu Stancu, redactor șef la revista de cultură Cronica, director adjunct Biblioteca Jud. Gh.. Asachi Iasi

Poetul Adi Cristi, director Editura „24 Ore” și al Revistei Symposion
Dl  Mihail Grinea, șef serviciu Coordonare metodologică Biblioteca Jud. Gh. Asachi Iași
D-na Irena Brodoceanu, șef departament Programe Culturale
Biblioteca  Jud. Gh. Asachi Iași.

Premiul  I  - în valoare de 600 lei, publicarea poeziilor în revista de cultură Cronica Iași a fost acordat domnișoarei  Deniz Otay  din Suceava

   

Premiul   II  - în valoare de 400 lei  - Alexa Lavinia    din București
Premiul   III   - în valoare de 200 lei  - Pătrașcu  Ionuț  din Prahova
La festivitate au participat scriitori de marcă ieșeni , oficialități din comună, profesori, bibliotecari, tineri din localitate .La final domnișoara  Deniz Otay, câștigătoarea locului I a încântat publicul cu poeziile sale:

191 de cuvinte pentru poveștile suzanei                     
cei mari sunt mai aproape de cer spunea
mama. eu port un bisturiu mic
în buzunarul de la piept/poate
înt-o zi cineva o să se încumete
să îmi decupeze inima și

să-mi lase o gaură în cămașă peste care
să pun un petic cât o gură de pământ.

suzana ia bisturiul cu gesturi meticuloase   Deniz Otay
și are grijă să nu îl scape. ea
taie repede să nu doară
ca data trecută. degeaba,

locul pentru gura mea de pământ”
încă nu e gol și cu fiecare tăietură
inima îmi crește la loc.

mama o lasă pe suzana cocoțată cu zilele
pe umerii mei/ să privească și dânsa
din când în când de sus, așa ca noi,
acolo unde cei uriași împart
aerul tare ca drumurile de munte
să ajungă fiecăruia.

Suzana nu mai crește
și asta nu se va schimba peste ani

și trenurile mele pleacă, trec încet
pe lângă mine/ poate mă răzgândesc
și urc măcar pentru puțin așa cum
urcă suzana pe umerii mei iar eu

o țin strâns de mână
și inventez noi povești pentru care
ea nu se dă jos

despre fata cu vișine și alte păcate

am putea spune că acesta e un oraș liniștit
cu străzi sigure, lumini mereu aprinse și
oameni care nu se mai arată
după ora de culcare

sau am putea să amintim de
fata cu vișine care
asediază librăriile și geamurile se scurg
până în pământ până sub tălpile ei
și librăria toată se umple cu mirosul
pumnilor ei plini de vișine/ e ca
o grădină de vară care a adunat
toți poeții/ acolo

fata cu vișine violează apoi
suflă cu versuri proaspete peste
casa poporului peste parcuri peste oameni

ea nu își arată fața / o ascunde
în pletele încâlcite unde
se adună sumedenii de cântece pe care
le închide în gramofon. apoi
le drumul peste
casa poporului peste parcuri peste oameni
și fuge

nici un bărbat nu i-a dat de urmă
nici măcar unul nu a putut să
ajungă la pomii din grădinile ei
și să se înfrupte

au pus la pândă hergheliile de cai după  ea
și felinarele și nopțile de asediu

dar ea îngheață atât de ușor aroma
fructelor moi pe care le ține în palmă
dar ea lasă dezastrele să curgă până în tălpi
mai departe și violurile și asediile

cam –atât de mare e lumea de sub cuvertura  băiatului cu pumnii mici

el face fețe-fețe în timp ce strivește
sub pumni orice alte mâini care au vrut să
mă cuprindă vreodată

sub pumnii lui mici toate
jocurile dintre degete
îmi aduc monștri și el sfărâmă
în continuare ca un spărgător de nuci nepriceput

doar uneori își deschide palmele care
îmi adună emoțiile
la 5 a.m. din parcurile iașiului
cu miros de iarbă cosită/
mă strânge de genunchi
până mă fac mică. Atunci

nu vreau decât să mă ascund sub
cămașa ca o cuvertură în care
mă învelește băiatul cu pumnii mici și leagă
noduri să nu încapă
nici o gură de aer în plus/ departe

de casele noastre,
într-o cameră rece de cămin unde
tot ce stă între noi e bezna care
își unduiește lent șoldurile lovindu-se de  pereți
ca și când
ar măsura distanțe inexacte cu sufletul la gură

azi trag peste mine
cuvertură după cuvertură dar
nici una nu e suficientă pentru
unul singur pe când

mâinile lui sunt prea departe
să mă poată cuprinde/ și oricum
respirația mea caldă a rămas
în salteaua patului în care
i-am făcut loc să doarmă



Premiul  II - Lavinia Alexa  din Constanța
 
*
boală
vomit tot ce-ai pus
în mine.
am aflat că nu mă mai iubești.
o să mor tânără și frumoasă,
dar vie și tristă
eu nu mai stau pe aici.



*
de ce viața e mai bună
când se numește  HIV
sau cancer
(că tot e boala secolului
și să păstrăm rândul lumii)?
nu te grăbi cu răspunsul,
întâi fă-ți analizele
și apoi sună-mă și mai vorbim.
pa.

*
sunt departe de pielea mea,
cât de departe poate fi
un om în corpul său.
numai tu să stai
în răsuflarea mea
ca să te acopăr cu aburi.
îmi place că ești caldă,
 îmi zici.
dacă dragostea se mai răcește,
băgăm lemne, cărbuni,
ce o fi,
 focul nu trebuie să se stingă.
inimile nu trebuie să fie reci sau mai departe.


Premiul -III -Ionuț Pătrașcu din Ploiești

***
sunt vecinul de vizavi care te privește cu lumina stinsă
noaptea când îți fumezi țigara de 1:30 pe balcon
și vocea cunoscută pe care-o auzi în metrou
când tresari ușor și degetele ți se încleștează pe bară
//
într-o zi a obosit să fie locuită
pielea i se desprindea ca varul de pe un perete
într-o zi și-a șters cu grijă porțelanurile
le-a- mpachetat și s-a-ntors
frigul care i-a conturat trăsăturile
și fața neobișnuit de clară
e același care lasă umbra degerăturilor pe mâini
acum vazele stau perfect aliniate
fără să mai poarte amprentele mele
acum brațele ei sunt reci și drepte
fusul orar o face să trăiască în viitor
mâinile îmi atârnă înnegrite și imobile
și sunt mereu c-un pas
în urma mea

flash
o lecție de anatomie din liceu
într-o clasă tăcută pe-ntuneric
arsuri de gradul doi
de la un accident stupid din copilărie
fata zărită o clipă  printre mașini
în romană
fotografii cu oameni pe care n-o să-i cunoști vreodată
simpli pietoni trecând prin cadru
 
apoi desculță pășind pe vârfuri o fată
cu pieptul transparent ca un acvariu
ca o colivie de coaste
colibri cu aripi invizibile
plutind odată cu ea în ritmul
muzicii unui gramofon

atâtea nimicuri ce pot fi pliate
ca o bucată de hârtie
încap perfect
milimetric
într-un singur om
amintiri sepia
 filme mute
cu patina lor de fin de siecle


cu apropierea serii
remușcările se-ncheagă
în nodul din gât
în chisturile cărnii
dar wikipedia m-asigură că trăiesc
mai mult de o lună sunt
altcineva
cu fiecare unghie tăiată
fiecare gând uitat
aceste lobotomii discrete
vindecă insomnia

dimineața ating coapsa
femeii adormite lângă mine
ca pe clapele unui pian
niciuna nu mi-ar mai zâmbi prin somn
dac-ar ști că sunt un virtuoz
numai în variațiuni

tot ce-mi aparține
orice-ating
devine insipid
ca propria salivă
invidiez oamenii fericiți
și pe cei triști în egală măsură
am wireless și periuță de dinți electrică
aștept cu-ncredere
noul deceniu