Author Topic: Editia 2014  (Read 1066 times)

Ovidiu0505

  • Jr. Member
  • **
  • Posts: 9
  • Karma: +0/-0
Editia 2014
« on: 05 May, 2014, 16:26:57 PM »

Ovidiu0505

  • Jr. Member
  • **
  • Posts: 9
  • Karma: +0/-0
REZULTATE
« Reply #1 on: 22 July, 2014, 10:10:48 AM »
REZULTATE CONCURSUL NAȚIONAL DE POEZIE
„IOANID ROMANESCU”
 EDIȚIA A X  A
Concursul Național de Poezie „Ioanid Romanescu” ediția a X a s-a încheiat conform calendarului stabilit.
Am primit în total un număr de 23  plicuri din țară ,115  poezii fiind lecturate și apreciate conform unor criterii stabilite de juriu.
Juriul  a promovat nu atât valoarea estetică în sine a textelor, cât,tendințele  de atingere a unor standarde  superioare. Majoritatea participanților au dovedit un talent poetic ce a impresionat juriul în mod plăcut.
Premiul I a fost acordat domnișoarei Ramona Țăruș – jud. Botoșani

Pâinea noastră
La început ni s-a dat să mâncăm dintr-o pâine mai mică
-prima și cea mai dulce-
pâinea care ne-a spălat ochii de pojghița albă a somnului preexistențial,
pâinea care a lăsat copacul de sânge să crească
în trupurile noastre
dintr-o rădăcină dreaptă și curată.

Apoi, am început să mușcăm dintr-ânsa stângaci
și să-nghițim fără a da răgaz gustului
să se bucure și să mulțumească,
înghițeam în gol și cu nesaț
ca niște animale;

cu dinții de lapte am scuturat atunci, întâia oară, copacul
de păsări…

eram copii și nu înțelegeam ce e răbdarea,
băteam, cu pumnii mici, în masă vrem pâine, vrem pâine!
ramurile creșteau și tot mai multe păsări veneau să se înfrupte
din rod;

ne trebuia o pâine mai mare și-o haină mai mare.

de la un timp gustul ei n-a mai fost ca la început;
mușcam mai sigur din coaja tare și arsă,
ca o scorbură nelocuită foamea a crescut
înăuntrul nostru
până-n clipa aceea...

în clipa aceea am mușcat din pâine
cu dinți de orb,
în clipa aceea din pâine
a început să curgă sânge
iar noi, treziți din iureșul de simțuri ca dintr-un somn regesc,
noi am văzut mâinile părinților umflate și sângerânde,
mâinile care ne-au îmbrăcat și ne-au hrănit,
mâinile care ne-au alinat și ne-au dojenit,
mâinile care s-au lepădat pe sine ca să ne îngrijească pe noi,
mâinile
pâinea noastră cea de toate zilele

și nicio lacrimă în ochii lor supți de vlagă,
nicio durere scrijelită pe chipurile dulci...

în clipa aceea s-au liniștit toate păsările,
s-au așezat cuminți pe ramuri, una lângă alta
cu burțile pline;
pentru că n-a mai avut puterea să le-ndure,
îngreunat de vină,
copacul ne-a-nconvoiat trupul tot mai aproape
spre țărână.

Singurătate

În trenul cu un singur călător
speranța își linge foamea de vulpe polară
ca pe-o rană;

înfipte de-a lungul șinelor,
mintea nu vrea să vadă decât cruci de tinichea
mâncate de ploaie și de pământ

și tu te-ntristezi,
îți pleci capul tânăr s-asculți vântul orfan de sunetul frunzei,
s-asculți cum aerul tot mai greu, șuierând,
își trece glonțul prin tine...

În final realizezi că nu ai de ales, tu esti prada,
tu esti vânatul care-și lasă de bunăvoie
carnea în descompunere să fie devorată
de animal.
E singura cale



Casa bătrânească

În camera cu amintiri grinda se lasă tot mai jos.
Trosnind,
pereții au început să ofteze greu
prin crăpături
cât sufletul furnicilor.

Dintr-o dată mirosul devine clar:
fânul proaspăt, cu care e umplută salteaua de pe pat,
îmbie la odihnă
și pleoapa strivește domol un bob de lumină țâșnind din fereastră.

Cumva rănită de urma tot mai rară,
podeaua scârțâie și, fremătând sub tălpi,
stârnește-n aer praful copilăriei
ușor
cât un suflet de fluture...

În camera cu amintiri grinda se lasă tot mai grea
și prin pereți cum șuieră uitarea,
ne lepădăm de amintiri ca de câinele prea bătrân
pe care-l duci legat la ochi într-un loc
din care să nu mai știe cum să se-ntoarcă acasă.

Într-un colț, două suflete pâlpâind firav
ca o candelă
încă așteaptă...





resuscitare



când a putrezit pământul cu osemintele într-ânsul
îl căra păsărimea-n gheare, sus
pe postament

și pentru că prin natura ta nu știi decât să oferi,
ți-ai dăruit laptele genunchilor și fruntea de vise
țărânii care te-a clădit,

tu, ca o mamă duioasă ai legănat pământul bolnav
în brațele tale de Evă
și i-ai dat să sugă din sânul dulcii nădejdi;
 
în jurul tău timpul se curbează ca o coardă
pregătită să-și lanseze săgeata.
Femeie,
tu ești vârful ascuțit
pe care-l cerșesc muribunzii cu ultima suflare!


Amurg

Am învins fiara!
Cu mâinile goale i-am străpuns burta,
sângele ei
închide acum, subțire, linia orizontului.

De la o vreme,
respirând prea mult aerul gravid cu sarin
din catacombele propriei minți,
nu mai știam pentru ce trebuie să lupt;

poate pentru că fericirea pe care am cunoscut-o eu
avea buzele otrăvite,
prea puțin am cunoscut liniștea aceea
care-ți deschide toți porii ca un câmp de maci
știind că secerătorii sunt
atât de aproape
respirându-ți
în ceafă...

Pentru călătoria aceasta mi-am construit
barca de lut.
Voi întregi pământul
și-mi va sufla în oase ca într-o pânză vântul.

Eliberată de lume îmi șlefuiesc muchiile
și mă ciocnesc îndrăgostită
 de lumină.


Premiul II
Alexandra Bianca Dumencu – jud. Suceava  (8,75 puncte)

   Sway. poate că știu despre iarnă

poate  că nu
știu poate că lumina din tavan știe
despre asta je  taime și iar tavanul se încinge aduce versuri
fine și coniac de cel bun dar pot să zic oricând

e ca și cum îți intră praf în ochi

și așa buzunarul stâng devine
suport de șervețele tastatura e o coajă
ce se taie touch-ul e un fluier. imaginezi un colțar așezi
din ochi creta colorată profa se apropie ia cercurile
și te faci că fumezi în cafenea citești
despre vise speli bine viermii
roz de tricou/ poate nu știu și

faci geometrie pe sârmă. es tut mir leid masa se învârte
tot la fel est ut mir leid masa se învârte
tot la fel
și poate că
ninge
nu pe pământ pe gresia roșie și fluturii în putere dau roade repede
la lopată


Rewiew. ochișor și – un nume

glasul verdelui nu - l știe nimeni el e
ascuns în pervazul  din fața blocului
clipește uneori în dreapta mea și curând are ochi

îmi zâmbește zilnic are ceară în privire
se înalță triumfător în cearcăne caută un motiv
și dispare

glasul verdelui e lângă mine
are 4 ochi îi spun Ochișor/ întâmplător are un nume
și sufletul în cui uite vezi cum se rupe  din trup
colțul ochiului mă fixează spune să tac

Story. să nu pleci deodată

te simți agățat de filmul de aseară. e podul acela
printre care trec toate tăcerile tu ai tăcutul cel mai frumos
e o idee
simplă psihologie  într- o juma de oră îți zic
să nu pleci

să nu
pleci intră frigul pe sub geam sau
pe ușa seacă
să nu pleci muzica vecinei sună a colanți colorați
sub tavan e o carte neatinsă de vremuri. ziua de post

e lungă vacanța e un mausoleu
o vezi în somn pe sub cearșaf n - o prinzi cu ea
avionul se prăbușește în ocean/ poate tu - l comanzi
sau doar filmul. fără love story fără și

fără johnny depp cu polițistul care înoată
printre supraviețuitori cu amintirea
blondului de aseară se taie în mare / te îneci și

cineva te bate pe spate să nu pleci

Wieder. cum coboară o pasăre albă

Vezi cum dungile albe de pe colțarul din spate
se mișcă. pe trupul ei ori se zbat spre înapoi
un liliac se rupe și se – ndoaie
din aripa sa se cojește frica

un liliac alb croiește drumul arcurile bătrâne scot sunete
colțarul se mototolește
devine cuib de rândunele când păsările negre
intră nu pe pământ
ci pe dungile mișcate ale trupului care

se aprinde
wieder sub o lampă stinsă

Design. Au gust și ploile

august zile care merg spre toamnă. cu umbra
în piept
când e nevoie de un coșmar să vezi că răul nu e negru
who cares când regula se pierde în pierde în marea de pe trotuar
și totuși plouă

azi nu fac exerciții de echilibru din cartea primită. el râde
soarele se ramifică în aerul rece
nu e ironic cum
la plimbarea de seară soarele e în douămiipaișpe
când împart cu stropii umbrela

nu știu cât am adormit și câte lupte cu pământul
s –au dat în mine
sub soare

azi te dizolvi în ploile răcoroase de toamnă
au gust de stradă u

Premiul III
Georgiana Văculișteanu – jud. Iași (8,50)

SPRE REGĂSIRE
De ce nu strigi o rugăciune către lună?
Sau către Soare sa către – naltul cer:
Stăpâne, luminate, vreau astăzi în pustie
Să plec, să strig, să caut, să mă găsesc, să pier.

De ce nu cerți întinsul și largul tău albastru
Care deșteaptă gândul, și veșnicul tău plâns
De ce oprești cântarea, de ce nu spulberi glasul
Care striga în cuget că totul e cuprins
în vreme de războaie, de ură, de prigoană
în legice zilnic trec, de firul omenesc
în reguli ce greșeala refuză să o vadă
în gânduri ce distrug al nostru mers firesc?

De ce nu strigi la tine, la mine, la icoana
Ce zugrăvită șade smerită pe un colț
Și ți –a adus nădejdea ce – a împietrit și goana
De avuție, suflete, ce ești tâlhar și hoț.

Ascult – o! ea ne strigă, la tine e chemarea
Și liniștea cuminte și ruga de sfârșit
La tine - a fost trecutul, la tine e uitarea
Căci azi apune noapte, e zi în răsărit

Te –a căutat din timpuri trecute și bătrâne
Dar te - ai uitat și viața căci nu te - ai vrut găsit
Iar tatăl cel din ceruri, aici va fi și mâine
Și azi, și – n totdeauna și până -ntru  sfârșit.


ÎN DIMINEAȚĂ DE SUFLET

Nădejde mare pusu-mi-am în tine
Puternice blestem și bucurie…
De viață.
Te –am căutat ascuns și printre pietre, și printre suflete
Dar nu te –am regăsit
Căci arde focul adâncului etern și părăsit
De soarta, de puterea, de uitarea
adâncului văzduh.
Ce liniște de moarte se așterne
Pe mal de vis și creator destin
Putere și asprime, veșnic chin
E azi trăirea, și iubirea, ești tu…
Dar nu te pot alege,
Căci fost – ai, rătăcirea,
Îmi ești puterea, viețuirea
Și – am să te pierd pe veci pe - a umbrii cale.
Îți caut ochii, de mare și de noian de stele
Și largul tău surâs de falnică putere
Îmi este dorul, patima și frigul
De mântuire.

CÂNTĂREȚUL

S –a pogorât asupra – ți, o taină necuprinsă
Și te –a răpit vremelnic și prea de timpuriu
Iar candela ta mare, de foc ședea aprinsă
Pe masa din altarul de taină și pustiu

Te caută, azi poate, sobor de îngeri, grabnic
Dar te ascunzi de tine în propriul etern
Căci te –ai golit de toate de creștetul tău falnic
Ți s –a plecat în tihnă pe margini de sicriu.

Un strigăt se aude, iar lacrimi de durere
Curg pe obraz, de sânge, înghețat
Căci către Tatăl, cel mare,
al nostrum gând azi cere
Scăpare și putere și cuget împăcat

Ce tainică ești soartă și ce ascunzi în firea – ți
Te cunoaștem crezut –am , dar nu a fost așa
M – ai rătăcit prin tine și –am căutat pieirea
dar aripa cea tare din urmă pândea

M – ai ridicat puternic, pe vârf  de munte singur
Și de acolo, am reușit să sting
Cuprinsul de osândă, și din- năuntru frigul
Care adesea tainic, mă cuprindea în chin.

Salvare fost –a oare?
Sau spre pierzare merge
Creația în sine și omul stricăcios?
Ridică – cer cântare
Ce vrea să te dezlege
Pe tine fire-amară și orb neputincios!

O CALE

Îți este tristă- ngenuncherea, și tristă este calea ta,
Însingurate om străin, de tine și de soarta ta-ți

Te pierzi printre  podoaba lumii,
Printre decor lumesc și claustrat
Și arzi amarnic, surâsul tău viclean,
Copil de lume și de păcat

Trezește fapta, silește gândul să sape mântuire!

Cețos e orizontul liber, și pânza de azur sticlos
Pogoară de pe – nalta culme, a sfinților și-a lui Hristos
Cu dăruire se aprinde, înaltul cer și falnicele astre
Să plouă peste creștetele noastre, cuprinsu- ntreg, să salte împlinire!

De rugăciune strigă cerul…
Și liniștea doboară înaltul zid de patimi
Deșert de rătăcire ascunde azi soborul
Cel pământesc, și lacrimi,
Revarsă tâlcuirea…


POPAS DE SUFLET

S –a stins lumina sufletului tău!
Aprinde iarăși gândul
Și nu lăsa să prade vântul
De stricăciune.
De se întunecă puterea
Și lacrimi de blestem răsar
Tu să te lupți, căci sfântul har,
Răsare din cuprinsul…
Revino pe pământul crud
Spre cer să înalți gândul
Căci de la început, cuvântul
E dat spre regăsire.
Tu, om frumos, puternic chip
Să te ferești de cursa –ți
Și sus, pe-al mântuirii schit
Să-ți regăsești ascunsa
Nemurire …


Mențiune
Elena Rîșca – jud. Suceava (8)

leagăn greu & color

te aștept pe marginea pământului
ești o mamă moartă
rugăciunea e ca un ciob ce îmi mângăie piciorul
calc cu nesimțire prin vis
și inspir plombe albe
stricate

când anii
mă hrănesc din aurul unui vagabond

caloriferul îmi frige corpul
de la atâta kitsch
lemnul așchie de plumb
Acum Acadele Amare

e un glonț de pământ 

atunci când hainele devin armură
și genunchiul îi este sortit cotului
cad somnifere
iartă-mi ochii murdari și capul de cărămidă

uit că
sângele tău nu se leagănă e rouă
pentru flori

urme de ruj pur

un om dansează. gândul lui pe coridorul prăfuit
se împiedică de un ocean în sticlă
tremură betonul

las cerneala să vorbească la picioarele tale
chitara ta e fantezie cămașa albastră uniformă
sensibilitatea
îți acoperă privirea

piciorul stă odihnit de perete. așteaptă
mahmureala colegului de teatru
di stânga ușii mă înec deodată
cu aburi de cadou divin

dă - mi rujul în calea tramvaiului
care vine și vine

aceste arome noi
să zicem că e floare un oarecare. dă acum cu piciorul
în falange
se desprind de peste tot

o gaură nouă după niște zile
bărbatul blond poartă steagul propriei case
mângâie cu el raze de soare

un om se taie în patul de apă
își lasă femurul drept spânzurat de un copac alb
miros greu de soartă

cântec de la bateu rouge spânzurat de tour eiffel
miros acru de aer

suceava nord heating

un bărbat la costum printre alte umbre. cravata e o spânzurătoare
nouă imaculată cu dungi nu – mi aruncă
nicio privire ai zice că faci baie într- o cadă
cu spini grena

mai sus e puștiul. dansează cântă cu țipete o ia pe urmele
spânzuratului îi vine să dea cu adidașii - n pereții
clădirii
noi imaculate. îi șterge cu mâinile are două degete înțepenite are
in fulg alb – albastru pe tricou/ mai jos

 e o babă plantată direct în pământ fără noroc tot
scoate din sacoșă miile și milioanele se hrănește în fond
din papuci lustruiți din amintiri date cu lustru

nici bărbatul nici puștiul nici
baba peste tot e această țigancă se cutremură cu pruncul la piept
fusta lungă ambalaj de ieri ziare coji de azi
peste coji. scaunul ei cu rotile

merge acum singur
printre valizele unor balerine

perspectivă comună

mă plimb printre pierdute. ating acest imaginar
cu genunchii maturitatea mă ține de mână
strânge cu anii ei încheieturile mele genele cad printre inele

mâinile cuprind întreg pământul. imagini de timp
și totuși doar un chip cu brațe reci
o realitate a unu tablou unicat

prefer să fiu kitsch firul de iarbă călcat de atâtea tălpi
decât trandafirul cu spini
pe ceru de beton



COMUNA ARONEANU
BIBLIOTECA PUBLICĂ, CĂMINUL CULTURAL ARON- VODĂ
JURIZARE
FESTIVAL- CONCURS NAȚIONAL DE POEZIE „IOANID ROMANESCU”
EDIȚIA A X – A

Nr.
crt.   Motto – ul lucrării   Nota

1   Ramona Țăruș - jud. Botoșani   9,50
2   Alexandra Bianca Dumencu – jud. Suceava   8,75
3   Georgiana Văculișteanu – jud. Iași   8,50
4   Elena Rîșca – jud. Suceava   8,25
5   Emanuela Pînzariu – jud. Suceava   8
6   Raluca Georgiana Gheorghe – jud. Prahova   8
7   Raluca Ioana Celmare – jud. Iași   7
8   Dupu Ioana Nicoleta – jud. Botoșani   7
9   Botoroga Alin Cosmin – jud. Vaslui   7
10   Ionela Madălina Grosu – jud. Suceava   7
11   Daniela Bejinariu – jud. Suceava   7
12   Bianca Coștiug – jud. Suceava   7
13   Elena Stan – jud. Suceava   7
14   Anastasia Gavrilovici – jud. Suceava   7
15   Alina Ioana Verdeș – jud. Suceava   7
16   Cosmina Ștefania Onciuc – jud. Suceava   7
17   Estera Stanciuc – jud. Suceava   7
18   Raluca Ioana Rîmbu – jud. Suceava   7
19   Lavinia Loredana Nechifor – jud. Suceava   7
20   Dan Dediu – jud. Vaslui   7
21   Steliana Cristina Voicu – jud. Prahova   7
22   Alexandra Maria Bogdan – jud. Dolj   7
23   Mardan Mădălina – jud. Brașov   6

Juriu:
Valeriu Stancu – poet,  membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor șef
revista CRONICA  Iași,  director adjunct bib. Jud. „Gh. Asachi” Iași

Membri:
- poetul Mihai Batog Bujeniță, membru al Uniunii Scriitorilor din România
- poetul Adi Cristi,  membru al Uniunii Scriitorilor din România
- Benoni Moruzi – primar  Comuna Aroneanu
- Teodora Munteanu – referent cultural Căminul Cultural „Aron – Vodă”

„Festivitatea de premiere va avea loc joi  24 iulie 2014, orele 10oo -13oo , la Căminul Cultural „Aron Vodă”  din localitatea Aroneanu, județul Iași
Din program:
Ora 1000, la Cimitirul „Eternitatea”, Iaşi –  Reculegere şi Te Deum
 la mormântul funerar al poetului.
Ora 1100,la Căminul Cultural Aron Vodă
 – Vernisajul expoziţiei documentare  „IOANID ROMANESCU” (fotografii, manuscrise, ediţii ale operei). Prezintă: pictorul Traian Mocanu
-”Poezie în dans” – Moment artistic interpretat de cercul de teatru al copiilor din Aroneanu. Îndrumător Bianca Cibotariu, studentă la Universitatea de Arte„ George Enescu” din Iași
- Lansarea volumului: „Școala de poezie”- Antologie a Festivalului – Concurs „Ioanid Romanescu”. Prezintă: poetul Valeriu Stancu
- Moment poetic susținut de actorul Constantin Popa și copiii din comuna Aroneanu.
- Acordarea premiilor

Muțumim tuturor celor care au participat la concurs și totodată  partenerilor proiectului.

                                                                                                Bibliotecar
   Petronela Fălticeanu